Teatrul de masti a ars intr-o dimineata mohorata de primavara.A ars inabusit cum gemea sufletul copilului prea repede devenit adult,prefacand mastile in cenusa...Doar numele lor...ce nu putusera arde..au cazut in tarana frante si golite de sens..
In dimineata aceea,o fetita coborase pe plaja pustie,se jucase putina vreme ingenuncheata langa mare,apoi se ridicase si plecase lasand in urma o movilita de nisip umed cu o pana de pescarus infipta in mijloc,ca penele rituale ale mormintelor indienilor..
Copila plecase fara sa intoarca privirea.Pe cand se indeparta de-a lungul tarmului,in lumina cetoasa a diminetii,silueta ei incepea sa semene din ce in ce mai mult cu cea a unei femei ce mergea incet,din ce in ce mai incet pe masura ce distanta crestea...de parca mormantul de aripi frante ar fi chemat-o inapoi..
Dar drumul era fara intoarcere,caci ceea ce a fost ingropat odata nu mai poate invia,iar copila imbatranea cu fiecare pas ce o ducea mai departe de ceea ce ii murise acolo,parand din ce in ce mai obosita si impovorata..
ce frumos era începutul ăsta.. mi l-ai dat să-l citesc printr-a 11-a parcă.
RăspundețiȘtergereleneșo.
ar trebui să continui.
poate ieși ceva dramatico-gotic de acolo :D
la mulți ani, încă o dată, draga mea! (că încă nu-i gata ziua)